Eu si Cancerul de san - Mihaela Stanca

Am trecut unul pe lângă altul fără să ne dăm atenție… apoi la un moment dat ne-am intersectat și am trecut razant unul pe lângă altul. Și apoi, dintr-o dată, într-un nu știu cum și un nu știu când am ajuns să privim ochi în ochi, profund și fără complexe. Și am început un dans în doi, apoi în trei, în patru…. Pentru că întâlnirea cu cancerul este ceva ce te marchează profund și, într-un fel sau altul, ajunge să-i afecteze și pe cei din jurul tău. Nu este, nu poate fi și nici nu e recomandat să fie doar un dans în doi.

Este o relație care începe și continuă cu statusul ”It’s complicated”. Că tot e acum la modă pe Facebook.

Nu este nimic rușinos să recunoști că ai cancer la sân. Să te prefaci pentru cei din jur că este totul ok când, de fapt, o lume întreagă se năruiește în interiorul tău poate fi absolut devastator. Nu te va ajuta absolut deloc… ba chiar îți va face rău. Așa cum nici să cazi în extrema cealaltă a disperării și a plânsului de milă nu este o abordare bună.

Mai mult ca sigur la un moment dat îți va veni să plângi… chiar rău de tot. Și știi ceva?

Este ok să plângi. Și nu trebuie sa te ascunzi pe la colțuri să o faci. Vorbește cu partenerul tău despre această tristețe, despre grijile tale…. pentru că si el le are pe ale lui în legătură cu această problemă. Așa cum ție își este frică să mori așa și lui îi este frică să nu te piardă… Este ceva nou, înfricoșător și necunoscut pentru amândoi… Și la fel ca în cazul tuturor problemelor care apar într-o relație cel mai bine este să vorbești despre ele – pentru că așa poți dezamorsa o stare de tensiune care, altfel, la un moment dat ar putea duce la o explozie.

Vorbește cu prietenii tăi și spune-le ce ți se întâmplă. Pentru că din momentul diagnosticului ceva se va schimba la tine. Și ei vor observa. Nu lăsa loc speculațiilor sau neînțelegerilor. Vorbește cu ei și spune-le ce ți se întâmplă.

Iar dacă te simți copleșită de tot tăvălugul acesta care ți-a dat viața peste cap să știi că nu e nicio rușine, ba chiar e indicat să vorbești cu un psihoterapeut. Ușor, ușor, au început să apară și în România psihooncologi.

Și trebuie să știi că nu ești singură…. drumul pe care ajungi imediat după ce ai primit diagnosticul este un drum pe care au mers zeci de mii de femei și foarte multe dintre ele au văzut că este posibil să își trăiască viața mai departe. Poate un pic diferit de cum o făceau înainte, dar împăcate și încrezătoare și luând fiecare zi ca pe o mică victorie personală.

Ce vreau să transmit este că există viață și după diagnosticul de cancer la sân. Și e ok să își dorești și să îți propui să trăiești, nu doar să supraviețuiești. Da, e greu să o iei de la capăt și să înveți viața pas cu pas după ce aproape ai pierdut-o. Dar se poate. Și indiferent de timpul care ne-a mai rămas aici pe pământ, cred că cel mai bine atât pentru noi cât și pentru cei din jurul nostru este să trăim, nu doar să supraviețuim. Și pentru asta trebuie să ne luăm inima în dinți și să înfruntăm responsabil toate situațiile și să luăm deciziile cu care simțim că rezonam din toată ființa noastră.

Și extrem de important este să ne alegem un medic în care să avem încredere și cu care să putem comunica. Pe care să îl putem considera partenerul nostru în lupta împotriva cancerului. Ca în orice parteneriat, cei doi trebuie sa poată avea încredere unul în altul și să rezoneze în schimbul de idei și păreri. Și da, să știi că este în regulă să mergi la doi, trei, patru sau cinci medici până găsești medicul cu care să simți că poți avea acel parteneriat. Pentru că în acel moment o să ai un stres în minus și o să ai parte de o mare alinare știind că medicul împreună cu tine trageți în aceeași direcție.

M-am confruntat cu o grămadă de obstacole pe acest drum și de multe ori mi-aș fi dorit să fi fost prevenită despre anumite chestii, să fi știut despre existența unor soluții. Lucruri care pot părea banale la un moment dat chiar fac diferența. De exemplu – bustiera pe care poți să o porți după operația de mastectomie și reconstrucție mamară: de compresie și fără cusături sau (în funcție de evoluție) doar fără cusături – pentru mine a fost o adevărată odisee să găsesc ceva care să se înțeleagă bine cu corpul meu. Sau protecția specială pentru centura de siguranță când mergi cu mașina. Sau diverse trucuri să treci peste anumite efecte adverse ale medicației.

Și vreau să împărtășesc aici din obstacolele peste care am dat, din temerile mele, despre diversele abordări ale situațiilor și problemelor cu care m-am confruntat și mă confrunt. Poate veți recunoaște anumite situații și probleme și experiența mea vă va fi de ajutor.

Și cred că la un moment dat poate aduce alinare însuși faptul de a ști că cineva a fost într-o situație similară cu a ta și că a reușit să meargă mai departe, că cineva a fost acolo jos în acea vale a plângerii, a disperării, și a fiorilor reci ai necunoscutului și speranțelor neexprimate și în cele din urmă a răzbit.

*As an Amazon Associate I earn from qualifying purchases. Ca afiliat Amazon, pot fi remunerată pentru anumite cumpărături eligibile.

 

4 COMENTARII

  1. Buna ziua,
    M-am operat pe 13 noiembrie 2018. Într-o zi de marți 🙂
    În curand voi publica un articol și despre această experiență.

  2. M-am regasit in povestea ta. Eu aveam 34 de ani si o fetita de 12 ani. Sper din tot sufletul sa fii bine, sa poti impartasi experienta ta multor doamne si peste zeci de ani. Peste mine au trecut 20 dar am avut carcirom de col uterin. Sper ca si tu sa fii bine si sa poti sa te bucuri de viata si de baietelul tau. Pentru ca dupa cancer viata e si mai frumoasa!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here