Când Birocrația Ucide. Bolnavii Cronici Lăsați Fără Tratament

Să zicem ca ai cancer... îl descoperi la timp, faci toate diligențele să te tratezi cât mai repede, urmezi literă de lege tratamentul până într-o zi când.... ți se refuză dreptul de a continua tratamentul...

2
2887

Trăim într-o perioadă de criză în care trebuie luate măsuri speciale, multe din ele dure, dar necesare. Și o parte din ele luate fără a li se analiza toate implicațiile.

Așa că statul a reușit să lase zeci de mii de bolnavi cu tratamentul in aer.

În plină epidemie de coronavirus, cu un număr de cazuri care crește vertiginos de la o zi la alta, cu apariția primelor decese generate de boală s-au impus o serie de măsuri menite a limita expunerea populației la virus, implicit a bolnavilor cronici.

Între aceste măsuri – închiderea cabinetelor ambulatorii publice și private. O decizie foarte bună, de altfel, dacă ar fi fost coroborată cu decizia de emitere online a prescripțiilor pentru bolnavii cronici cu tratament stabilizat.

Medicii ar trebui să poată emite rețete acestor pacienți, fără a fi necesară prezența lor fizică în cabinet și cardul de sănătate. Se poate suspenda pentru o perioadă obligația utilizării acestor carduri. Oricum rețeta este generată undeva pe un server la care au acces si farmaciștii. Ar trebui să fie de ajuns rețeta generată online și transmisă electronic pacienților.

De se pot închide cabinetele medicale prin ordonanță militară și nu se poate impune renunțarea la cardul de sănătate pentru emiterea și transmiterea electronică a rețetelor?

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat pe site un Proiect (!!! Atenție!!! – Un proiect) de hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, prelungirea și prorogarea unor termene, și pentru reglementarea unor măsuri pe perioada instituirii stării de urgență pe teritoriul României. În acest proiect se precizează și ceea ce ar fi trebuit să fie o măsură simultană cu cea a închiderii centrelor ambulatorii:

Medicii de familie și medicii de specialitate din specialităţile clinice aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pot prescrie medicamente cu și fără contribuție personală și în situația în care pacientul cu o boală cronică stabilizată nu poate fi prezent la cabinet, prescrierea nefiind o consecință a actului medical propriu conform reglementărilor legale în vigoare. Prescripția electronică online emisă în aceste condiții poate fi transmisă pacientului și prin mijloace de comunicare electronică. (puteți citi integral Proiectul de HG aici: http://www.cnas.ro//theme/cnas/js/ckeditor/filemanager/userfiles/Tr_Deciz/2020/Proiect_HG_punere_in_aplicare_Decret_195_.2020_23_martie.pdf )

La ora actuală cu aceste cabinete închise… Bolnavii cronici care au nevoie de rețete lunare sau trimestriale în baza cărora să iși ia tratamentul ce fac? Rămân fără medicație pe termen nelimitat? Sunt condamnați la moarte?

Când or sa fie capabile autoritățile să ia niște măsuri responsabile, coordonate?

Foarte bine – stăm în case. Se închid spitalele și centrele ambulatorii. De stat și private. Dar să activeze consultațiile online, prescripțiile electronice – sa dea o șansă la viață tuturor!

Măsura corecta era:

Evitarea expunerii acestor pacienți la coronavirus -bifat, ceea ce mi se pare foarte bine

+

Asigurarea tratamentului – eșec ceea ce mi se pare o tragedie.

Poate totuși își găsesc un pic de timp cei din Guvern pentru a adopta Proiectul de Hotărâre înaintat de CNAS. Pentru că există pacienți cu boli cronice care nu își permit să aștepte pre mult timp reluarea tratamentului.

2 COMENTARII

  1. Wow, incredible weblog structure! How lengthy have you ever been running a blog for?
    you make running a blog look easy. The whole glance of your web site
    is magnificent, let alone the content material!
    You can see similar here sklep online

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

three − 2 =