Pe nisipuri mișcătoare… De la diagnosticul de cancer la tratament

Câteodată nu e nevoie decât de câteva secunde pentru ca viața ta să ia o turnură radicală.

Pentru mine, acel moment a fost când am deschis e-mailul cu rezultatul puncției biopsie și am zărit cuvântul carcinom. Toate celelalte cuvinte s-au blurat instantaneu. Am tras adânc aer în piept… în timp ce mă uitam spre cerul de un albastru de Prusia, fără nori și cu un soare minunat de strălucitor… Așa, ca pentru a-i capta și păstra mângâierile calde și luminoase în adâncul ființei mele. Ca o mantie de protecție… Ca o promisiune că voi răzbi prin întunericul și ceața care începeau să se învolbureze în mine.

Știam deja de aproape o lună că urma să primesc un rezultat de acest gen așa că, într-un fel, eram pregătită… Dar, în alt fel, nu. Pentru că, în cele mai profunde fibre ale ființei umane, chiar dacă ascunsă sub faldurile negării, se regăsește mai întotdeauna speranța. Nu degeaba e vorba aia ”speranța moare ultima”. Sunt sigură că, acolo, în locul cel mai profund din sufletul meu și învăluit de pelerina inconștientului, am sperat în tot acel timp că totul nu era decât o tulburare benignă care avea să treacă cu niște creme și niște pastile.

Ok, hai să vedem datele problemei, mi-am zis. O să gândesc totul ca și cum ar fi un alt proiect de business. Numai că, de data aceasta, miza era viața mea. Știam că am ceva malign acolo. Conform biopsiei era carcinom ductal in situ la sânul drept. M-am hotărât să cer mai multe opinii și să aleg soluția cea mai sigură și care să îmi permită să îmi trăiesc viața cât mai aproape de ceea ce avusesem până atunci. Si, în același timp, să „lucrez” cu un medic cu care să mă simt pe aceeași lungime de undă. Când la o căruță sunt doi cai și unul trage hăis și altul cea… cel mai probabil căruța se va răsturna.

Am dat telefoane, am vorbit cu mai multe persoane, am căutat pe internet…. Și mi-am făcut o listă cu medicii în care am decis că aș putea avea încredere. Am fost și la stat și la privat – m-am dus acolo unde am reușit să dau cât mai repede de ei. Pentru că eram într-o cursă contra cronometru. Eram perfect conștientă că șansele de vindecare erau invers proporționale cu timpul scurs până la începerea tratamentului.

Din doctor în doctor și consultație în consultație, am aflat o grămadă de lucruri utile care m-au ajutat să înțeleg mai bine boala și diferitele moduri de abordare.

Au fost medici care au spus că sunt încă tânără și că ar trebui să încercăm în primă fază o abordare mai conservatoare și să scoatem doar bucata cu tumora care pe ecografie și mamografie apărea în cadranul superior extern al sânului. Tot felul de explicații plastice… e ca un tort, tăiem o felie și apoi strângem la loc. Cumva o minimizare și o obiectificare a corpului meu.

Îmi venea să zic… Hey, nu suntem într-o cofetărie să îmi vorbești cu zâmbetul pe buze despre cum se taie o felie de tort! Vorbești de corpul meu, de aspectul meu fizic, de o componentă deloc neglijabilă a ceea ce sunt eu în acest moment! Mi-am înghițit vorbele astea, spunându-mi că poate așa e obișnuit să se exprime. Am minimizat semnalul de alarmă că poate nu îi pasă foarte mult de mine ca persoană, am închis ochii și am continuat consulltația. L-am întrebat … Da, dar e safe așa? Răspunsuri gen – în principiu da, dar nu poate garanta nimeni. Păi și ce alte abordări ar mai fi? Păi se începe cu asta, sector și apoi vedem… Aoleu! Bling Bling! Alarmă! Cum adică începem așa și apoi vedem? Eu voiam ceva concret, o marjă de reușită și niște fundamente pentru decizie în afară de faptul că sunt tânără. Voiam să îmi spună care ar fi diversele scenarii…. Cu ce opțiuni m-aș putea întâlni. Ceva care să mă facă să nu mă mai simt pe nisipuri mișcătoare. Și sincer… să scoți o bucată din sân poate să arate în final mult mai rău decât o reconstrucție mamară… Deci nici măcar acest ”criteriu estetic” nu stătea în picioare pentru mine.

Apoi, mi-a propus evidare ganglionară axilară și la braț… Da, dar asta o să ducă la limfedem – umflarea mâinii (chiar am văzut lucrul acesta la o persoană apropiată care avea o mână mult mai groasă, aproape ca un butuc și care se înroșea și se umfla și mai rău când se îmbolnăvea), la limitarea funcționalității mâinii… Ei, un mic inconvenient – a spus respectivul doctor. Dar scapi cu viață și păstrăm sânul. Dar scopul meu nu era să scap cu viață și să păstrez sânul – scopul meu era să tratez cât mai eficient boala și să îmi trăiesc viața mai departe pe cât de normal posibil. Plus că argumentele lui nu m-au convins – să scoatem preventiv toți ganglionii. Păi dacă bănuiești că s-a răspândit în ganglioni de ce nu bănuiești și că s-a răspândit în restul sânului?

Și mare parte dintre medicii la care am fost nici măcar nu au binevoit să se uite pe imaginile de la mamografie. Au citit repede fie rezultatul de la ecografie, fie de la ecografie și puncție.

Doar doi medici m-au consultat efectiv făcându-mi un examen fizic și observând și palpând efectiv locul tumorii.

Doar doi medici mi-au recomandat și alte investigații amănunțite (gen PET-CT sau CT și scintigrafie)

Doar doi medici mi-au vorbit de tehnica cu ganglionul santinelă care permite conservarea unui număr important de ganglioni, evitând mari disfuncționalități la nivelul sânului.

Un singur medic mi-a recomandat testare genetică, deși pe toate documentele mele medicale scria că bunica mea maternă a avut cancer la sân. Fapt pe care, de altfel l-am și menționat în toate discuțiile cu medici.

Un singur medic (același cu cel de mai sus) și-a asumat în urma examinării amănunțite a tuturor investigațiilor și a examenului fizic să îmi spună că el bănuiește ceva mai mult decât carcinom in situ și că în opinia lui dimensiunea porțiunii afectate nu era în nici un caz 2 cm ci undeva în jur de 4-5 cm.

Mi-a expus clar, foarte bine fundamentat și absolut logic datele problemei, mi-a spus ce investigații ar trebui să mai fac și de ce și apoi mi-a prezentat diverse scenarii de urmat în funcție de rezultate.

În nici un moment nu mi-a vorbit de sus, nu a încercat să mă sperie sau să mă facă să mă simt vinovată că nu m-am dus mai devreme la medic. Dar nici nu a încercat să minimizeze problema.

Ce nu m-a încântat pe mine la momentele respective la acel medic era că de fiecare dată când vorbeam despre scenarii începea cu cel mai rău. Eu aș fi vrut să înceapă cu cel mai bun. El voia să mă pregătească pentru orice situație… Mi s-a părut că aborda din optică pesimistă, eu din optimistă. Chiar am deschis o discuție pe această temă cu el pentru că abordarea mea optimistă se pare că îl făcea să creadă că nu înțeleg gravitatea problemei. Mi-a făcut foarte bine acea discuție pentru că ne-am expus punctele de vedere și am stabilit că avem un obiectiv comun.

Mi-a propus din prima mastectomia, având în vedere dimensiunile tumorii și aspectul imagistic. Mi-a spus că îi pare rău să propună această abordare ținând cont că sunt încă tânără, dar așa este cel mai sigur. Mi-a expus toate scenariile de acțiune în funcție de rezultatele celorlalte testări (PET-CT, teste genetice, analize sânge, apoi ceea ce găsește intraoperator).

Nu mi-a vorbit despre mastectomie ca despre un bau-bau și o tragedie, ci ca despre o operațiune firească, un pas spre vindecare. Și mi-a propus și reconstrucția mamară în același timp operator dacă ne-am fi aflat în scenariul optimist. Și chiar cu păstrarea areolei mamare dacă lucrurile ar fi stat foarte bine intraoperator.

Mi-a vorbit despre tehnica ganglionului santinelă și mi-a răspuns la toate nelămuririle mele în legătură cu siguranța metodei și la riscurile scoaterii ganglionilor.

Și l-am ales pe el, pe profesorul Alexandru Blidaru să mă ajute să înving această boală pentru că:

• Mi-a dat impresia că a tratat cu maximă atenție și seriozitate problema mea
• Mi-a dat impresia că ne vom lupta împreună ca să învingem boala, că tragem împreună în aceeași direcție
• Mi-a explicat foarte clar și transparent cu ce ne confruntăm
• Nu a părut insensibil la preocupările mele legate de ce se întâmplă după operație – cum  va arăta locul, dacă voi face limfedem, dacă îmi voi păstra funcționalitatea brațului. M-a ascultat cu atenție și mi-a explicat ce se poate face.
• Mi s-au părut extrem de logici și bine fundamentați toți pașii pe care mi i-a recomandat să-i urmez
• Am avut sentimentul că va alege în timpul operației cel mai bun scenariu de urmat ținând cont de toți factorii implicați
• Nu a început discuția cu vai ce tânără ești, hai să încercăm să păstrăm sânul chiar dacă nu e cea mai sigură abordare.
• Am avut un feeling foarte bun încă de la prima vedere

Îmi propusesem să ascult mai multe opinii, dar și ca atunci când simt că 100% un medic are abordarea optimă pentru mine să mă opresc din căutări. Pentru că totuși… era o cursă contra-cronometru.

M-am dat peste cap să fac în timp record toate analizele. PET-CT-ul a arătat o zonă lezională de 4,5 cm…. Deci profesorul Blidaru fusese singurul care apreciase corect anvergura problemei. Vestea fantastică era că nu aveam nicio altă zonă de hipercaptare în corp, deci nu aveam metastaze :-). Apoi a venit cealaltă veste bună – testul genetic negativ. Nu mai trebuia să iau în considerare dubla mastectomie. Urma să fac mastectomie dreaptă cu reconstrucție – în același timp operator, dacă totul ieșea bine.

Am programat data operației – 13 noiembrie. Și nu doar 13 ci și o zi de marți. Am avut o oarece strângere de inimă pentru că era 13 și era marți, dar mi-am zis că o prostie și mai mare ar fi fost să mai amân vreo săptămână două operație doar pentru că aveam eu o strângere de inimă în legătură cu data.

Am avut foarte mare noroc că în acea perioadă eram în febra pregătirilor cu 2 premiere la Teatrul Avangardia – Magnolii de Oțel în octombrie (la care am organizat și o campanie de prevenție pentru cancerul de col uterin prin care ofeream testare gratuită la o clinică privată tuturor spectatoarelor) și Și Din 10 N-a mai Rămas Niciunul de Agatha Christie în noiembrie. La noi, la Teatrul Avangardia când pregătești o premieră ești absorbit cu totul într-un fel de canal spațio-temporal magic, paralel cu lumea obișnuită. Trăiești și te încarci cu energie cât alții într-o viață. Este foarte greu și solicitant, dar atât de frumos…  A fost minunat să simt alături Magnoliile de Oțel – niște doamne absolut deosebite care mi-au dat extrem de multă energie pozitivă în toată acea perioadă dificilă.

Apoi, dacă tot colaboram strâns cu un salon de înfrumusețare pentru spectacolul Magnolii de Oțel, m-am hotărât să îmi fac o plăcere mai ușchită la care mă gândisem de câte ori la viața mea, dar renunțasem că mi se părea exagerat – să îmi nuanțez părul în roz.

Așa se face că nici nu mi-am dat seama când am ajuns la ziua operației.

În puținele clipe de răgaz făceam video-uri pentru băiețelul meu și pentru soțul meu pentru situația în care nu aveam să scap cu bine din operație. Pentru că urma să fie o operație cu o durată undeva în jur de 3-4 ore, evident cu anestezie generală. Și eu am fobie de anestezia generală. De fapt nu operația în sine mă speria, ci faptul că nu m-aș mai fi trezit din anestezie.

I-am cumpărat tot felul de cadouri băiețelului meu de doi ani pentru diverse ocazii din viitorul apropiat. Voiam să mă simtă cumva aproape, să știe că nu l-am părăsit. Și să știe că l-am iubit foarte mult. Am umplut efectiv memoria telefonului cu mesaje pentru el. Cu video-uri cu noi doi răzând, jucându-ne.

Sincer, nici nu am mai apucat să mă gândesc la cancer efectiv. Mă gândeam că am o operație de făcut, că totul o să iasă bine…

Am început să schițez și proiecte viitoare pentru teatru, mai devreme decât o făceam de obicei – ca să am niște ancore de care să mă agăț, la care să revin. Ca în povestea aceea care mă fascinase când eram mică – The Last Leaf.

Cu câteva zile înainte de operație am fost cu Magnolii de Oțel în turneu la Constanța. După spectacol m-am dus împreună cu soțul mei pe plajă. Era deja întuneric, dar puteam auzi valurile într-un freamăt magic. Era o noapte liniștită, fără vânt, iar pe cer începuseră să apară stelele. Și dintr-o dată am văzut-o – Centura lui Orion desenată clar pe cer în toată splendoarea ei. Am luat-o ca pe un semn că totul va fi bine.

Am revenit la București și am decis ca măcar luni, cu o zi înainte de operație să urmez sfatul medicului de a mă odihni înainte de operație. A fost prima dată când nu am fost prezentă la o reprezentație a spectacolului Demnitate și prima dată când nu am fost prezentă la un spectacol în deplasare al Teatrului Avangardia. M-am mai liniștit când am primit aplauzele pe whatsap, înregistrate din sală și din culise.

Pentru mine teatrul e magic și mă încarcă cu o energie fantastică, indiferent de problemele care ar apărea pe parcurs. De aceea, în cazul meu, am apreciat că să continui să mă implic în proiecte până în ultimul moment înainte de operație a fost cea mai bună decizie, aducându-mi în suflet liniștea de care aveam nevoie. Dacă aș fi rămas acasă, încercând să mă odihnesc, de fapt aș fi devenit din ce în ce mai agitată. Așa că, de fapt, într-un mod mai particular, chiar am respectat indicațiile medicului.

Și așa am reușit să ajung la spital în ziua operației cu o doză rezonabilă de energie pozitivă și cu un nivel acceptabil de agitație.

Analizele ulterioare pe sânul scos au arătat că tumora se răspândise și în alt cadran. Deci da, chiar am luat cea mai bună decizie în ce privește cursul tratamentului meu. Dacă alegeam un alt medic cu o altă abordare… practic rămâneam cu tumora în corp.

Și asta mi-a arătat cât de important este ca atunci când luăm o decizie în legătură cu sănătatea noastră, cu corpul nostru este bine să strângem cât mai multe date, să încercăm să înțelegem ce se întâmplă, să căutăm un medic cu care să rezonam și, mai ales, să luăm o decizie care să fie în acord cu feelingul nostru interior.