La aproape un an și jumătate de la operația de mastectomie, am primit și eu recomandarea de la medicul oncolog să fac vestitele CT-uri de torace, abdomen și pelvis.
Da, cele care se fac o dată pe an. Însă eu, din motive de consultație amânată (prima datată din cauza unui laborator care mi-a dat un rezultat la un chiuretaj biopsic la aproape o lună de la data la care a avut rezultatul, iar apoi a doua oară din cauza stării de urgență) am ajuns să le fac la un an și jumătate.
Am reușit să obțin relativ repede o programare la CT cu decontare prin casa de asigurări la spitalul Monza. Doamnele din call center au fost foarte amabile și, deși la momentul la care am sunat eu nu aveau locuri disponibile (ca de altfel, la toate centrele la care am sunat), m-au trecut pe o listă de așteptare. Apoi, după câteva zile, m-au sunat să mă programeze pentru că se eliberase un loc.
Logistică de nota 10 la triaj la Spitalul Monza
Mărturisesc cu mâna pe inimă că am fost impresionată extrem de plăcut de la intrarea în spital, de modul în care decurgea triajul. Totul foarte bine gândit și organizat.
- Marcaje clare în zona de așteptare
- Măsurare automatizată a temperaturii prin prezentare în fața unei mașinării (fără altă prezență în imediata ta apropiere)
- Echipare oferita de spital – vizieră, cipici, bonetă și mănuși de unică folosință (asta pe lângă masca pe care era obligatoriu să o porți)
Totul era foarte bine semnalizat apoi și în interiorul spitalului. Din păcate nu toți pacienții erau dispuși să urmeze întocmai indicațiile. De exemplu, persoane care erau în spatele meu la coadă la recepție și tot insistau să mai fac niște pași, să mă duc în ceafa persoanei din fața mea. Dah… de parca asta le-ar fi scurtat timpul de așteptare… Sau poate li se părea cool să nu respecte regulile de distanțare. Când regulile acestea sunt tocmai pentru a ne proteja pe noi. Nu faci nimănui nicio favoare dacă nu respecți regulile de distanțare … Din contră, poți face rău cuiva, iar acel cineva poți fi chiar tu.
Ce s-a întâmplat în sala de investigații…
După ce am intrat în sala de CT, senzația aceea de feel good s-a mai estompat un pic. Era pentru prima oară când făceam un CT cu substanță de contrast. Prin urmare chiar nu știam procedurile, sau senzațiile pe care urma să le încerc.
O doamnă – care nu s-a prezentat, deci nu știu dacă era asistentă sau doctoriță – a venit să îmi pună branulă. I-am spus despre operația pentru cancer la sân și despre faptul că branula ar trebui pusă la mâna stângă, de pe partea opusă operației.
Mi-a spus că e normal să simt durere la locul unde a fixat branula (cu atât mai mult cu cât a pus-o la încheietura mâinii unde chiar doare, credeți-mă) și mi-a spus că o să simt și o senzație de căldură, pe lângă cea de durere în timpul examinării. Înainte de a părăsi încăperea m-a întrebat încă o dată unde am senzația de durerere și a spus că atâta vreme cât e localizată lângă branulă e ok.
Investigația durează mai puțin de jumătate de oră și pe parcursul ei ți se spune prin difuzor când să tragi aer și cât să îl ții, când să expiri, când poți să respiri normal. Ești întinsă pe o masă care are în capăt un aparat ca secțiune de sferă. Aparatul face toate mișcările. Este foarte important să nu te miști și să fii atentă și să urmezi indicațiile personalului medical.
Problema este că pe parcursul investigației am început să simt căldură puternic la nivelul spatelui și chiar piciorului stâng. M-am panicat un pic, pentru că simțeam și o ușoară amețeală și mi-a fost frică să nu lesin acolo. Așa că am deschis gura și am spus că simt fierbinte pe spate și picior. nu răspundea nimeni, așa că am mai spus odată. La puțin timp a venit un domn lângă mine și mi-a pus mai multe întrebări, apoi mi-a explicat că nu este nicio problemă și a spus să continuăm investigația. La fel, nu știu cine era, însă s-a comportat exemplar – a vorbit cu voce calmă și m-a făcut să cred că îi pasă și practic m-a liniștit spunându-mi că este normal să simt senzație de cald și în alte părți decât la mână. Sincer, cred mă linișteam și dacă ar fi vorbit printr-un difuzor, fără să fie nevoie să vină lângă mine. Tot ce aveam nevoie era să știu dacă acele senzații erau normale sau se întâmpla vreo reacție adversă.
Investigația a decurs apoi fără probleme, până la momentul în care m-am dat jos de pe masa de investigații și a venit lângă mine doamna de la început care s-a rățoit la mine cum de am îndrăznit să întrerup investigația că putea să o fi oprit de tot și că am noroc că au dus investigația până la capăt că altfel rămâneam și fără rezultat și iradiată.
Mi-a spus (pe ton certăreț) că ea mă anunțase de căldură – degeaba încercam să îi spun că mi-a spus de reacții la nivelul mâinii, nu mi-a pomenit absolut deloc că aș putea simți căldură în alte zone sau amețeală. Am încercat să îi spun că m-am panicat, că îmi era frică să nu leșin. …. Din păcate nu am avut cu cine vorbi omenește. Ea era pusă pe harță și muștruluială. Bănuiesc că ar fi trebuit să mă simt norocoasă că nu mi-a cârpit și două palme.
Pe cât de politicos, civilizat, calm, uman s-a purat domnul care a venit la mine în timpul investigației, pe atât de neplăcut s-a purtat respectiva doamnă.
Poate nu ar strica totuși niște proceduri, un cod de conduită… poate și o listă cu expresii pe care să le folosească și o listă de expresii și formule de adresare pe care să nu le folosească cei din corpul medical al spitalului în diferite situații….
Un pacient cu cancer are destule pe cap ca să se mai încarce negativ cu răbufnirile unor medici sau asistenți frustrați care ar trebui să le fie sprijin pacienților, nu povară adăugată.
În urmă cu câțiva ani când am făcut RMN, dar și când am făcut PET-CT-ul mi s-a spus să comunic orice senzație ciudată pe care aș putea-o simți în timpul investigației. Vorbeam și mi se răspundea printr-un difuzor. Și a fost totul foarte ok și foarte civilizat și… uman. Prin urmare, având în minte acele experiențe, mi s-a părut normal să anunț dacă simt că se întâmplă ceva ciudat cu mine.
Când este vorba de probleme medicale și e în joc sănătatea ta, și uneori chiar viața, mi se pare normal să întrebi despre lucruri care te deranjează sau te frământă chiar dacă ți se par prostești... Mai bine pui o întrebare în plus decât să te pomenești cu o problemă care să te afecteze ulterior.
La fel cum doamna respectivă m-a întrebat de câteva ori după investigație, atât în sală cât și pe coridor, dacă nu am probleme cu respirația la fel aveam și eu dreptul ca pacient aflat în timpul unei investigații complexe (pe care o făceam pentru prima oară) să semnalez apariția unor reacții ciudate. Și dacă ei apreciau că nu e nimic îngrijorător, trebuiau doar să comunice cu mine și să îmi spună acest lucru. Pe ton normal. Nu pe ton de harță și mustruluială.
În rest… CD-ul cu imagistica l-am primit pe loc, iar rezultatul l-am primit în câteva zile pe email, chiar mai repede decât prognozaseră inițial.
Totul a mers foarte bine și chiar ar fi fost o experiență de nota 10, dacă nu era incidentul cu doamna respectivă.
Primele ore după investigație
După investigație m-am simțit o perioadă amețită și m-am luptat câteva ore bune cu o durere de cap care nu se lăsa dusă. Nu m-am speriat pentru că fusesem avertizată despre acest aspect, printre mustruluielile doamnei… avertizare venită la pchet cu un sfat care cred că m-a ajutat mult – acela de a bea foarte multă apă în următoarele 24 de ore, și mai ales în primele ore pentru a scăpa cât mai repede de substanța de contrast din sânge.
Ca o concluzie pentru cine merge să facă CT (indiferent de locul unde îl face)
- Întrebați înainte de începerea investigației ce reacții ați putea să aveți, ce senzații ați putea simți și dacă există vreo modalitate de comunicare pe parcursul investigației cu cel ce realizează investigația. Este mult mai bine să fiți informați decât să vă panicați în timpul investigației. Și este dreptul nostru, în calitate de pacienți, să fim informați cu privire la reacțiile la investigații și la riscurile acestora.
- Înarmați-vă cu calm și bună dispoziție și nu vă lăsați afectați de eventuale comportamente deplasate sau nelalocul lor. Nu trebuie să ne simțim vinovate pentru că o anumită asistentă sau doctoriță se burzuluiește la noi… Ele ar trebui să se simtă vinovate pentru că se pretează la așa ceva. Atâta vreme cât noi ne comportăm respectuos și cu bun simț, este absolut normal să fim tratate cu respect și cu bun simț.
- Îmbrăcați-vă lejer, evitând articolele de îmbrăcăminte cu metale
- Atenție la montarea branulei!!! – să menționați tipul de operație și să cereți să vi se monteze pe mâna situată de partea opusă operației pentru cancer de sân. Nu trebuie să presupunem că medicul și asistenta știu deja de această problemă. Este bine ca, de fiecare dată când este vorba de injecții sau recoltări de sânge, să menționăm noi operația și recomandarea de protejare a brațului respectiv.
- Dacă nu găsiți loc nicăieri nu vă descurajați, înscrieți-vă pe listele de așteptare
- După investigație – beți multă apă în următoarele 24 de ore
.
[…] Primul meu CT cu substanță de contrast […]